Am citit undeva despre voyeurism cum că este o tulburare sau dereglare sexuală. Păi pe principiul ăsta eu sunt tulburat rău, că am mai multe fantezii de genul.
Nu cred că este corect să clasifici anumite plăceri ale omului, drept tulburări sau chestii anormale, cât timp nu fac rău nimănui. Despre voyeurism se spune că nu face rău, cât timp este totuși practicat „în intimitate”. De exemplu, sunt multe clipuri care exemplifică voyeurismul în toate formele lui, pe platforme de pornografie. Studiază-le dacă te excită și pe tine ideea.
Însă, te pot înțelege dacă le-ai studiat deja și nu mai sunt de ajuns pentru tine. Te pot înțelege dacă îți place mai mult să te masturbezi într-un spațiu deschis, precum propriul balcon de la bloc, cu riscul de a fi văzut. De ce te pot înțelege? Pentru că și eu am trecut prin asta.
Cuprins
Despre voyeurism: să îl înțelegem mai bine
Ca să definesc voyeurismul, el se manifestă printr-o excitare mai mare ca de obicei sau hiperexcitabilitate sexuală în rândul celor care privesc persoane dezbrăcate sau care fac sex.
Cu alte cuvinte, este visul oricărui băiat adolescent aflat la pubertate: să se uite prin gaura din gard la vecina sexy care face plajă topless. Sau să se uite prin gaura cheii la fetele din tabără cum fac duș. Orice fel de șansă de a vedea pe cineva dezbrăcat sau, și mai bine, în timp ce face sex sau se masturbează, fără să știe acest lucru, este un bonus pentru un voyeurist.
Din acest punct de vedere, cred că toți suferim, într-o formă sau alta, de voyeurism. Să fim serioși și sinceri cu noi înșine: nu se întâmplă des să prindem o așa ocazie, de a vedea o gagică bună goală. Indiferent că suntem într-o relație sau nu, indiferent de vârstă. Nu avem cum să nu tragem cu ochiul. Din punctul ăsta de vedere, bărbații sunt voyeuriști mult mai mult decât femeile.
De ce se spune despre voyeurism că e tulburare? Pentru că nu este neapărat etic să faci asta. Se cheamă spionaj sau violarea intimității. Pentru că este o problemă asociată cu singurătatea și masturbarea, iar ulterior asociată cu sentimente de vinovăție și disconfort. Pentru că în general persoanele care au ocazia să spioneze pe cineva dezbrăcat, nu se vor opri doar la o persoană, vor mai profita și de alte ocazii. Asta pentru că vor căuta acea senzație de adrenalină, de puls crescut, de dopamină sporită.
Cum te poți diagnostica singur?
În general, persoanele care suferă de tulburări de voyeurism se regăsesc în următoarele trăsături:
- caută mereu, instinctiv, ocazii de a vedea persoane dezbrăcate (de exemplu, se uită cu binoclul pe geam, la blocurile din vecini, să vadă dacă nu cumva e cineva care uită să tragă draperiile),
- când prind o astfel de ocazie, se excită mai tare decât în timpul actului sexual. Simt că le crește pulsul, le „bate inima în gât”, penisul dezvoltă o scurgere a lichidului pre-seminal chiar și fără să îl atingă. Se simt super excitați și înflăcărați, practic au erecție instant, mai tare decât la orice pastilă pt potență.
- După ce s-au masturbat, se simt vinovați. E ca principiul ăla cu „nu mai beau în viața mea”. Simt un disconfort și uneori chiar o durere de cap, în piept, ca urmare a sentimentului de jenă și vină.
Pe de altă parte, există voyeuriști care sunt și de cealaltă baricadă – le place să stea dezbrăcați în locuri semi-publice, excitați fiind de ideea că s-ar putea să îi vadă cineva.
De exemplu, cunosc persoane care au o fantezie să se dezbrace noaptea, în parcuri publice. Să se plimbe pe acolo dezbrăcați, cu riscul de a fi văzuți – dacă este vreun trecător. Sau să meargă în locuri care nu sunt populate – de exemplu, pădurea de la marginea orașului, unde să se stea dezbrăcați și în final să se masturbeze.
A nu se confunda acele persoane cu naturiști. Aceia stau dezbrăcați în natură însă fără a se excita sau fără o conotație sexuală. Voyeuriștii duc naturismul și nudismul în zona sexuală – mereu este asociat actul cu masturbarea sau cel puțin tendința de a se masturba.
Ce faci când fanteziile tale rămân ca la pubertate?
Eu, unul, recunosc, am rămas la pubertate. De ce zic asta? Pentru că în general, băieții aflată în plină dezvoltare sexuală caută instinctiv ocazia de a vedea persoane din sexul opus dezbrăcate. Și, cumva, toți suntem inițiați în voyeurism – mai ales dacă nu avem acces la resurse erotice, cum eram eu când am copilărit. Fără net, fără Playboy, fără nimic, doar cu imaginația.
Problema este când ajungi la 30-40 de ani, și încă te masturbezi ca un adolescent. Mai mult decât atât, când încă ești atras de sexul opus ca și când l-ai descoperi prima oară, și te excită până și pozele cu femei goale de pe net.
De-asta de regulă voyeurismul ca tulburare se diagnostichează după ce ai trecut de 20 de ani. Pentru că, atunci când ești în dezvoltare sexuală, e firesc să te exciți mai des și mai tare, la orice lucru mărunt, precum ocazia de a privi pe sub rochia unei gagici sau un decolteu mai adânc.
Despre voyeurism și cum te afectează psihic
Pe mine voyeurismul m-a afectat la modul că am trăit mereu cu sentimentul că sunt un om murdar, vinovat, păcătos. Nu sunt neapărat religios, însă tot mi-e teamă de viața de apoi. Adică, mi-e teamă că am fost la un moment dat dependent de masturbare, că mi-a fost greu să mă las și că mă apucă de fiecare dată când am ocazia să văd, de exemplu, vreo femeie la piscină cum se dezbracă.
Culmea, voyeurismul mă afectează la modul că mă excit mai tare când privesc gagica cum se dezbracă fără ca ea să știe că e privită. Ideea că mă uit fără să am voie, că pot să gust din fructul interzis, mi se pare fascinantă. Și, din păcate, m-a afectat și în relații – am avut disfuncții erectile destul de des, tocmai din cauză că sexul mi s-a părut previzibil.
Voyeurismul poate dezvolta comportamente extreme – gen să ajungi la hărțuire sexuală sau viol. El poate duce inclusiv la comportamente deviante precum filmarea sau fotografierea unei persoane fără consimțământul ei. Bănuiesc că ai văzut sau ai auzit de „patronul” care a fost arestat că a plasat camere de supraveghere în toaleta femeilor de la firma lui.
Așa că sfatul pentru tine, dacă și tu te regăsești în tulburarea asta despre voyeurism, este să știi când să spui stop. În fond, este o activitate ilegală, este considerată o infracțiune să violezi intimitatea cuiva. De-asta e considerată o tulburare sau deviație de comportament, și nu o normalitate.
Te poți vindeca vreodată de voyeurism?
Am o veste tristă pentru tine: dacă ai rămas în continuare la același nivel de excitație când vine vorba despre voyeurism, ca în liceu, deși ai 30 sau 40 de ani, atunci nu te vei vindeca vreodată.
Însă, e bine să știi când să spui stop. Nu contest faptul că, dacă nu ai activitate sexuală cu partenera sau partenerul, la fiecare 2-3 zile, nu vei simți nevoia de masturbare. Și, omul atunci când se masturbează, are libertatea să aleagă la ce să se uite – pot fi video-uri cu voyeurism de pe net. Căci sunt atât de multe pe net. Însă, faptul că ele pot fi regizate, deci nu chiar voyeurism pe bune, e partea a doua.
Eu zic că ele sunt benefice – pentru că ne calmează instinctele primare. Cum ziceam mai sus, voyeurismul poate naște moștri, dacă se merge prea departe. Și nu vreau să detaliez la ce mă refer, dar cred că te-ai prins.
Așa că acceptă ideea dacă te-ai autodiagnosticat cu tulburare de voyeurism. Poți apela la un consilier sau terapeut, să te ajute să treci peste, dacă vrei să parcurgi drumul către vindecare. Depinde cât de extrem e deja comportamentul tău.
Dacă totuși te oprești la a urmări video-uri online, atunci menține-te (cel mult) așa. Rămâi acolo, ca să nu devii un pericol pentru ceilalți. Că nu-i de glumă cu treaba asta despre voyeurism.
