Cea mai bună pastilă potență pe care am încercat-o

cea mai bună pastilă potență

Sunt un bărbat trecut de prima tinerețe, îmi place să cred că mă îndrept spre a doua. Cu potența, uneori lucrurile lasă de dorit. De-asta am încercat mai multe variante, de la spray-uri la fiole până la pastile. Iată, așadar, dintre toate, care e cea mai bună pastilă potență, în opinia mea.

Mă bucur că domeniul suplimentelor alimentare pentru potență masculină a devenit din ce în ce mai popular, inclusiv în România. Până acum vreo patru ani, dacă auzeai pe careva că spunea că ia pastile pentru potență, era subiect tabu. Bărbații se fereau să recunoască, încă sunt timizi unii dintre ei.

Acum, însă, există bloguri, forumuri despre pastile pentru potență, locuri unde bărbații au ocazia să ceară păreri și inclusiv să citească experiențele altora. Aici, la mine pe blog, te invit să citești experiența mea.

sursa foto: pexels.com

Cum am ajuns să iau pastile pentru potență

Cred că ți-am mai povestit pe pagina despre mine, sau prin alte articole, dar dacă nu mă cunoști, e bine să spun din nou. Nu am fost norocos în dragoste. Dar se spune că norocul și-l face fiecare, prin urmare cred că tot prin atitudinea mea l-am influențat negativ. Uneori am fost prea selectiv cu femeile, alteori am fost prea plictisit, sau am părut arogant. Așa că am pierdut câteva oportunități care, probabil, acum, la 40 de ani ai mei, mi-ar fi adus o familie.

Sunt într-o relație, însă nu cred că va fi de durată, și am avut multe relații scurte de-a lungul vieții. Unele, chiar aventuri de-o noapte. Altele, pur și simplu plăceri nevinovate, pe la prostituate (nu judeca!).

Nu iau stimulente pentru potență de mult timp. Mai exact, am început să iau pastile pentru prelungirea sexului de vreo 5 ani, pentru că partidele mele de sex deveniseră mediocre. Aveam 35 de ani atunci. Mă simțeam prea obosit, am dat vina pe oboseala sexuală, dar și pe faptul că nu puteam menține o relație de lungă durată. Pur și simplu, după o perioadă, nu-mi mai dădeam interesul, și tipa se prindea, apoi îmi dădea papucii. De-asta am și numit blogul ăsta „Singuraticul”.

În pat, mi se întâmpla des să apară disfuncțiile erectile. Uneori, mi se culca în timpul sexului, alteori pierdeam erecția la intrare. În multe cazuri ejaculam prea repede, apoi mă simțeam prea afectat de treaba asta ca să mai încep a doua partidă. De ce m-aș face de rușine de două ori la rând? Așa gândeam atunci.

Ei bine, de când am început să iau pastile pentru problemele cu potența, norocul mi s-a schimbat.

Cea mai bună pastilă potență nu trebuie să fie un medicament

Mereu am crezut că, atunci când vine vorba de suplimente, e ca la ruleta rusească. Uneori au efect, alteori nu simți nimic. Asta pentru că suplimentele, cel puțin în teorie, trebuie să fie naturale, să ajute organismul să lupte cu propriile resurse. Suplimentele doar compensează un anumit deficit de vitamine și minerale, iar uneori îți dau un boost așa puternic încât te miri de unde a venit erecția aia așa tare și așa repede.

Mi-a fost frică să merg la doctor, deși știu că nu e un lucru bun, însă atunci când „mi-a ajuns cuțitul la os”, am ajuns și la urolog. Atunci când m-am dus la consultație, el mi-a vorbit despre mai multe medicamente pentru potență în farmacii. Mi-a expus și câteva păreri Cialis, însă am ajuns la concluzia că cea mai bună pastilă potență pentru mine, la acel moment, era Viagra. Am scris experiența mea în articolul cu păreri Viagra și am discutat despre păreri Sildenafil. A funcționat, la fel cum ar ajuta pe moment orice pastilă cu inhibitori ai fosfodiesterazei tip 5, precum Tadalafil, Sildenafil, Vardenafil.

Însă, nu voiam să iau Viagra prea mult timp, mi-era frică de eventuale reacții adverse pe termen lung. La fel cum nu vreau să iau, în general, medicamente, pe termen lung. Cu suplimentele naturale, care sunt un mix de plante afrodisiace, mă împac mai ușor. Însă, nici când răcesc nu iau mai mult decât un Paracetamol. De ce aș lua acum, pentru disfuncțiile erectile?

sursă foto: pexels.com

Ce e mai eficient: pastile vs miere vs fiole

Așa că m-am orientat pe suplimente și am descoperit că sunt de mai multe tipuri:

  • spray
  • șervețele
  • unguente, geluri
  • pastile
  • miere
  • fiole

Am încercat spray pentru întârzierea ejaculării, mai exact Stud 100, și nu m-a ajutat. Așa că am renunțat la alte opțiuni. Despre șervețele sau unguente, am citit că au efect foarte slab, și unele îți pot cauza și iritații. În plus, nu am încredere în „super reclame la super produse”, precum Titan Gel. Așa că am zis pas.

M-am bucurat că lista mea de opțiuni s-a restrâns la trei: pastile, miere, fiole.

Din categoria fiolelor, experiențele mele au fost mediocre. Am testat și am scris despre ele păreri Natural Potent, păreri Toot Up, respectiv păreri Tianli fiole. Cred că, dacă nu aș fi avut deloc probleme cu potența, aș fi simțit o ușoară îmbunătățire. Căci fiolele sunt mai degrabă pentru bărbații care au deja o viață sexuală împlinită, însă vor mai mult: fie să reziste mai mult în pat, fie să aibă energie pentru partide repetate. Nu e cazul meu.

Din categoria afrodisiacelor pe bază de miere pentru potență, un singur produs m-a ajutat și am scris aici despre el – păreri uPotent. Problema principală pe care mi-a rezolvat-o uPotent a fost ejacularea precoce. Am simțit că îmi pot controla momentul ejaculării mult mai ușor, nu să îmi dau drumul când simt prima oară că îmi vine. Și încă de la prima partidă! Am mai testat și Performax, care este tot pe bază de miere la plic. Însă, efectul a fost mai slab decât la uPotent, atât pe partea de ejaculare cât și de menținere a erecției.

La nivel de cea mai bună pastilă potență, aici discuția e ceva mai lungă.

Care e cea mai bună pastilă potență, în experiența mea

Știu că e greu să compar pastilele pentru potență cu mierea sau fiolele. Sunt diferite, atât ca mod de administrare, cât și ca efecte. Se absorb diferit în sânge. Așa că de-asta o să am articol separat despre cea mai bună miere pentru potență ce am încercat-o, ca să explic cum sunt diferite efectele în cazul respectiv.

Cu privire la pastile, cam la toate, efectul este același: sunt bune să le iei atunci când nu ți se mai scoală. Încep cu Maraton Forte, care nu m-a dat pe spate. L-am luat mai recent, pe rețeta nouă, deși am citit pe forumuri păreri care spuneau că nu mai este ce-a fost.

Power V8 este o altă pastilă ce am încercat-o, dar are multe restricții. De-asta nu e cea mai bună pastilă potență pe care o poți găsi. E posibil chiar să nu funcționeze, dacă ești stresat sau ai mâncat o masă bogată. Pe principiul „cine naiba are chef de sex după un grătar și bere?”. Am scris și păreri Erecta, despre un supliment care promite că-ți dă erecții tari și de durată, însă pe riscul tău: poți avea reacții adverse care să te lecuiască de acest produs.

Așa am mers eu, din produs în produs, până ce am descoperit pastila Pops. Și cam aici s-a încheiat călătoria mea de a găsi cea mai bună pastilă potență. După primele experiențe, am mai luat o cutie de 4 capsule și apoi încă una. Am vrut să rămân fidel, căci nu am avut reacții adverse, am avut erecția tare și de durată care mi s-a promis, și eram curios când voi avea o experiență negativă cu Pops ca să scriu despre ea. Surpriza a făcut să nu am. Bineînțeles, am respectat prospectul de fiecare dată, și am făcut pauze de cel puțin o săptămână, după ce consumam o cutie cu 4 capsule.

Am căutat pe net și am mai găsit un articol care poate te ajută, despre păreri pastile potență Pops. Sper să îți fie și ție de folos.

pops păreri
Poză de pe site-ul distribuitorilor în România, xpops.ro

Cum am ales Pops drept cea mai bună pastilă potență

Nu am făcut un top al celor mai bune pastile pentru potență, pentru că ar fi destul de redundant. Am văzut că alții au, însă eu de ce aș face un top, când am avut experiențe diferite chiar și cu pastile de la același producător? Spre exemplu, Maraton Forte, uneori au mers, alteori nu. La fel și Herbal V.

Criteriile după care am ales Pops drept cea mai bună pastilă potență au fost:

  • siguranța faptului că iau direct de la producător și că sunt români, pot să vorbesc altfel direct cu ei,
  • siguranța faptului că îmi dau banii înapoi dacă nu sunt mulțumit de rezultate, după prima pastilă,
  • faptul că nu are atât de multe restricții în administrare, respectiv contraindicații. Pot lua Pops și după ce am mâncat, deși nu aș face asta că nu mi-ar pica bine mâncarea, dacă mă agit de la sex.
  • Erecția ce mi-o dă Pops e una plăcută, nedureroasă. Chiar și după ejaculare, când nu pierd erecția, pot duce cu bine a doua partidă, fără să simt disconfort.
  • Singurele „erecte adverse” la mine au fost nas înfundat și puls crescut. Însă, nasul înfundat nu a fost de fiecare dată, doar la primele experiențe cu Pops.
  • Se absoarbe foarte repede în sânge, astfel obții erecția în 30 de minute sau mai puțin. Așa că e perfect pentru cei ca mine, care merg din floare în floare, care ajung la un chef și habar n-au dacă vor face sex sau nu acolo.
  • Efectele Pops nu scad așa mult dacă bei alcool. Am încercat și să nu beau deloc, și să beau moderat sau mult. Evident, când am băut mult, nici nu am avut energie prea mare pentru sex, însă tot și-a făcut treaba pastila.

Te invit să citești experiența mea în detaliu în articolul cu păreri Pops. Acolo am inclus și detalii de pe prospect, respectiv reacții adverse.

Concluzii referitoare la cea mai bună pastilă potență

Din păcate, problemele cu potența la bărbați au devenit din ce în ce mai comune. De-asta piața se aglomerează cu multe suplimente, care vin în forme diferite.

Pops este cea mai bună pastilă pentru potență ce am încercat-o eu, însă asta nu înseamnă că poate fi la fel și pentru tine. De-asta îți recomand să citești cât mai mult, să te documentezi, înainte să cumperi. Caută ingredientele, detalii de pe prospect, părerile altora. Alege ce crezi că ți s-ar potrivi și încearcă mai multe, așa cum am făcut eu. Rămâi fidel acelei pastile pentru potență care funcționează cel mai bine la tine. Sau, poate în cazul tău este vorba de un gel sau spray pentru întârzierea ejaculării. Sau, poate ești adeptul mierii pentru potență.

Din fericire, când vine vorba de soluții, cerul este limita. Testează-o pe a ta, mereu!

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on reddit
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

More Interesting Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website folosește cookieuri pentru a îți îmbunătăți experiența. Acestea nu înregistrează date cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe acest website, îți exprimi acordul asupra termenelor și condițiilor site-ului.