Sex tantric pentru începători: ce trebuie să știi

sex tantric pentru incepatori

Vrei să-ți aduci partidele de amor la un alt nivel? Cred că toți ne dorim asta, de-asta suntem aici, pe acest blog. Eu, unul, m-am cam săturat de clasicele poziții sexuale pe care mi le cere partenera, care apoi mă epuizează de nu mai vreau nimic. Așa că am început să mă interesez dar și să experimentez ceea ce se numește sex tantric pentru începători.

Știu că pe noi, bărbații, trebuie să ne preocupe în primul rând tăria erecției, să fie steagul sus, și rezistența în pat. Însă, pentru femei, sexul înseamnă mai mult decât atât. Așa că aici intervin eu cu ideea asta despre sex tantric, care aduce partenerii de cuplu mai aproape, într-un mod mult mai intim, decât sexul occidental pe care îl cunoaștem noi.

Apropo de asta, înainte să intrăm în detalii, citește și despre continența sexuală la bărbați. Da, e pe bune, e o tehnică de control a ejaculării care chiar funcționează.

Ce înseamnă sex tantric?

Sexul tantric este o practică spirituală orientală care implică combinarea sexualității cu meditația, respectiv cu conexiunea emoțională și spirituală cu partenerul. Scopul acestei practici este de a ajunge la o stare de extaz și iluminare prin îmbinarea energiei sexuale cu cea spirituală.

Când vine vorba de sexul tantric, nu este vorba doar de un act fizic, ci de un mijloc de a ajunge la o stare de conștiință mai înaltă. Cunoscătorii sau mai bine zis practicanții sexului tantric se concentrează asupra simțurilor și asupra plăcerii sexuale, dar în același timp încearcă să mențină o stare de relaxare și de conectare profundă cu partenerul.

Sexul tantric poate implica tehnici precum respirația conștientă, meditația, yoga, anumite poziții sexuale și practicarea unui control mai mare asupra orgasmului – aici continența sexuală de care vorbeam la început de articol. Deși sexul tantric se concentrează pe plăcerea și extazul sexual, nu este neapărat legat de actul de penetrare. Sex tantric pentru începători poate practica orice cuplu, cu un minim de meditație, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen.

Așa că, frate, totul ține de intimitate, ca să fac și-o rimă.

sursa: 123rf.com

Meditația și tantra

Meditația la care m-am tot referit mai sus, nu este despre sex. În practicile tantrice, meditația este văzută ca un mijloc de a ajunge la o stare de conștiință superioară, respectiv de eliberare a energiei sexuale și a blocajelor emoționale. Știi, vorbeam noi mai demult într-un articol despre probleme sexuale psihologice, care pot genera blocaje emoționale. Și atunci apar disfuncții sexuale temporare, precum pierderea erecției sau erecția slabă, insuficientă pentru a duce la capăt o partidă de sex. Așa că aici intervine meditația, care poate fi practicată de oricine, chiar și pe cont propriu.

Caută pe YouTube – meditație ghidată pentru începători. Și acel filmuleț este doar începutul, poți urmări mai multe, care te pot ghida spre relaxare, eliberare de stres, detensionare. Căci, am mai vorbit noi și despre asta – stresul și viața sexuală nu se împacă prea bine.

Meditația tantrică poate fi practicată în diverse moduri, dar în general se referă la concentrarea atenției asupra respirației, a anumitor zone ale corpului sau a unor mantra-uri sau cuvinte sacre. Și respirația este esențială în orice sport pentru potență, inclusiv în sex și controlul ejaculării precoce.

Meditația poate fi realizată individual sau împreună cu partenerul. Scopul este acela de a ajunge la o stare de unificare a energiilor personale și de a permite o conexiune mai profundă cu partenerul.

Pentru a înțelege mai bine care-i treaba cu sexul tantric, hai să săpăm ceva mai adânc în poveste.

Ce înseamnă tantra?

Tantra este un concept spiritual și filozofic originar din India, care se referă la o gamă largă de tradiții și practici care își propun să ducă la eliberarea interioară și la împlinirea sinelui divin. Mamă, te-am spart cu asta!

Termenul „tantra” provine din limba sanscrită și înseamnă „întindere” sau „liberare prin întindere”. Practica tantra presupune tehnici precum meditație, respirație, yoga, mantră și ritualuri, toate fiind utilizate pentru a ajuta practicantul să dobândească cunoașterea de sine și să atingă iluminarea spirituală.

Și-acum hai să vedem care-i faza cu tantra și sexualitatea. Gândește-te la o abordare holistică a experienței sexuale. În abordarea asta, corpul, mintea și spiritul sunt toate implicate într-o unire spirituală profundă cu partenera. Practicanții tantra își propun să își îmbunătățească și să își extindă plăcerea sexuală prin meditație, exerciții de respirație și alte tehnici, în timp ce în același timp își concentrează energia sexuală pentru a o utiliza în alte scopuri, precum meditația și iluminarea spirituală.

Ca să fiu mai direct, relaxează-te, eliberează-ți mintea, atât înainte de sex, cât și în timpul sexului. Nu te concentra pe sex ca pe un act carnal, ci ca pe un act de îmbinare sau uniune cu partenera.

sursa: 123rf.com

Sex tantric pentru începători: de unde începi

Tantra nu este despre sex în sine, ci despre depășirea tradiționalor limite ale experienței sexuale și îmbunătățirea relației cu sinele, cu partenera și cu lumea în general.

Nu e deloc simplu. Însă, este un antrenament pe care ți-l poți face – eu îl numesc masturbare corectă și legat de asta am dat câteva tehnici de masturbare pentru bărbați. Scopul nu este să ajungi la orgasm sau să te exciți prin metode tradiționale, ci să te concentrezi pe eliberare, pe relaxare.

Nu există un termen precum „masturbare tantrică”, dar dacă vrei îl putem inventa. La fel ca în cazul sexului tantric, nu te concentra pe latura pornografică – de fapt, scoate-ți din minte orice scenă porno. Concentrează-te pe latura spirituală.

Nu te grăbi să ajungi la orgasm, ci concentrează-te pe călătoria în sine către acesta. Asta este, în esență, prima lecție pe care o poți învăța despre sex tantric.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on reddit
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

More Interesting Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website folosește cookieuri pentru a îți îmbunătăți experiența. Acestea nu înregistrează date cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe acest website, îți exprimi acordul asupra termenelor și condițiilor site-ului.