Cum practici sex anal fără durere

sex anal fără durere

Sexul e mișto, dar nu atunci când doare. E o chestiune de gusturi, dar eu nu prefer să simt sau să provoc durere nimănui. Prefer să provoc orgasme multiple sau să-mi aduc partenera la ejaculare feminină. Însă, dacă uneori asta înseamnă să practicăm sex anal fără durere, atunci nu mă dau în spate.

Scriu aici pentru cei care vor să pună în aplicare sex anal pentru prima dată. Căci da, dacă te grăbești, doare, al naibii de tare, și doare inclusiv după ce ai terminat partida. Chiar și a doua zi.

Iată ce trebuie să știi ca să practici sex anal fără durere, cât timp tu și partenera v-ați vorbit să treceți la acțiune dar nu fără să vă documentați înainte.

Sex anal fără durere: de ce nu trebuie să fie nașpa

Când vine vorba de anus, anatomia feminină nu este foarte diferită de cea masculină. Lucrurile stau la fel: avem două seturi de mușchi care închid și deschid două sfinctere, unul intern și unul extern. De regulă, îl controlăm pe cel extern, atunci când ne defecăm. De-asta stăm în poziția pe vine pe care o știm cu toții. Sfincterul intern este poziționat mai în adâncime, înaintea rectului care apoi este urmat de colon.

Mușchii care controlează sfincterele sunt foarte importanți căci ei ne ajută să… nu ne căcăm pe noi. De-asta sexul anal practicat „după ureche”, prea des și rapid, duce la nevoia de a purta scutece pentru adulți. Nu e nevoie să se ajungă acolo și nici nu e nevoie ca sexul anal să fie nașpa.

Înainte de a începe, trebuie să știi că partenera ta trebuie să fie complet relaxată, să nu se încordeze și să nu facă mișcări bruște. O partidă reușită de sex anal fără durere poate duce la momente neașteptat de plăcute, o amintire faină pe care veți simți nevoia să o repetați.

Ideea de bază este relaxarea și să nu aveți preconcepții. Sexul anal este la fel de natural ca și cel vaginal, poate duce la aceleași senzații și să nu rămână doar o fantezie sexuală de discutat în cuplu.

creșterea potenței sex anal fără durere
sursa: 123rf.com

Ce trebuie să știți ca să faceți sex anal fără durere

Un lucru e cert: pentru sex anal ai nevoie de o erecție fermă și care să nu te lase la greu. La prima încercare, indiferent cât de mult ați citit înainte, e normal să doară. De-asta treaba se face cu multă răbdare și lent, doar cu lubrifiere.

Pierderea erecției nu te-ar avantaja aici. Așa că îți recomand ceva strong, despre care am scris în articolul cu păreri X-Pill sau păreri Pops. Ideea e că nu e nicio problemă dacă încerci un supliment care îți stimulează potența, ca să-ți dea cel puțin încredere. Căci practicarea sexului anal pentru prima dată poate să însemne emoții atât pentru tine, cât și pentru ea.

#1 Nu începe partida direct cu sexul anal

Din proprie experiență îți zic că trebuie să lași sexul anal la urmă. De-asta întăresc sfatul de mai sus legat de erecție. Să fie tare.

O femeie de obicei începe să se excite mai mult, de regulă atunci când bărbatul este aproape gata să își dea drumul la prima rundă. Așa că îți recomand să duci la capăt prima partidă, de sex clasic, vaginal, ca să fie suficient de lubrifiată și excitată partenera. Apoi, la a doua rundă, să începi stimularea tot la nivelul clitorisului, poate chiar să țintești spre punctul G, cât să „fie udă toată”. Merge și un preludiu cu stimularea zonelor erogene. Pentru asta recomand să citești articolul despre sex oral la femei.

Abia după aceea, puteți începe minunata partidă de sex anal fără durere.

anxietate de performanță sexuală
sursa: 123rf.com

#2 Nu forța intrarea

Dacă nu vrea să intre, nu insista. Așa cum ziceam mai sus, gagica trebuie să fie complet relaxată, confortabilă și să nu se încordeze. Altfel, doare. De asta e mai bine să te joci puțin cu penisul pe la nivelul anusului ei, însă înainte să penetrezi să încerci un deget sau două.

Stimulează sfincterul cu degetul, umezește bine zona și vezi ce reflexe are partenera când încerci să introduci ceva acolo. Ideea e să accepte ceea ce vrei să introduci, și asta nu ține doar de voința ei proprie, ci și de reflexul corpului.

Dacă vezi că se încordează instant ca și cum ar opune rezistență, înseamnă că veți avea parte de sex anal cu durere. Atunci mai bine încercați altă dată, aveți răbdare și antrenați-vă. De reușit, sigur veți reuși, însă poate fi normal să nu meargă bine din prima.

Așa că secretul aici este… penetrarea progresivă. Dacă partenera „acceptă” și nu are reflexe de autoapărare, atunci introdu întâi vârful penisului, foarte lent. Și în timp ce faci asta, stimulează-i celelalte zone erogene: sânii, spatele, ceafa, șoldurile, clitorisul. Pe cât posibil, stimulează-i tu anumite zone, și acolo unde ea ajunge mai bine poate să se stimuleze singură. Mișto e când atunci tu i-o tragi pe la spate în timp ce ea se masturbează. Unele femei mai experimentate folosesc și un dildo în vagin, în timpul sexului anal. Cine știe, dacă vă place, poate într-o bună zi ajungeți acolo.

Prima penetrare durează câteva minute. Așa că răbdarea este cheia.

#3 Folosește lubrifiant

Ca să meargă treaba ca unsă, există pe net lubrifianți sexuali speciali pentru sex anal. Ei nu sporesc neapărat plăcerea, în schimb ajută să reducă durerea.

Cum ziceam mai sus, sex anal fără durere deloc din prima nu se poate. Asta pentru că anusul nu e pregătit, mai ales dacă partenera nu și-a mai introdus nimic acolo, nici măcar jucării sexuale. Așa că va fi mai greu decât penetrarea unei virgine. De-asta lubrifianții anali ajută. Merg și cei normali, însă fiecare lubrifiant are rolul său și eu zic mai bine să nu vă jucați cu treaba asta. Luați ceva de calitate, ca să nu vă treziți cu infecții, iritații sau mai știu eu ce.

Sexy couple in bed foreplay black and white, milf with young macho lover

#4 Atenție la igienă

Ăsta e punctul esențial, care vă poate scăpa de durere. Odată ce ați început penetrarea anală, nu vă mai întoarceți la cea vaginală. Acolo de obicei sunt mai multe bacterii, indiferent cât de bine s-a spălat partenera înainte. De regulă, când ne spălăm, o facem la suprafață, nu intrăm în profunzimea anusului, pe unde rămân inclusiv resturi de la defecare. Ei bine, la sexul anal, intrăm în profunzime și atunci acele resturi vor fi pe penis. De-asta e bine ca după ce am terminat partida de sex anal, să trecem direct la duș.

Ah, și să nu uit: întotdeauna cu prezervativ. E pentru protecția amândurora. Folosește o marcă bună de prezervative și practică doar așa sexul anal. Altfel, riscul nu este doar durerea, ci și o posibilă infecție. Nu recomand altfel.

Ține cont că sex anal fără durere este super excitant. Însă, trebuie să îl faci ca la carte. Mai documentează-te, apelează la jucării dacă e cazul, la lubrifiant și prezervativ neapărat. Treaba va merge ca unsă, trebuie doar să știi ce faci.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on reddit
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

More Interesting Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website folosește cookieuri pentru a îți îmbunătăți experiența. Acestea nu înregistrează date cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe acest website, îți exprimi acordul asupra termenelor și condițiilor site-ului.