Despre șervețele pentru potență sau păreri șervețele ejaculare precoce, iată că încă nu am scris. Până azi. Este un subiect de interes, am zis că „hei, ce mi se poate întâmpla” și până la urmă am cumpărat și eu șervețelele Tianli.
Vreau să-ți spun că a fost ca și când m-aș spăla la p**ă. Sunt niște șervețele umede, scrie pe ele că previn ejacularea prematură, pentru că au în componență un anestezic care ameliorează senzația aia de hiperexcitabilitate sexuală. Cam ăsta e principiul.
Eu am comandat online de la o farmacie câteva Tianli șervețele intime pentru potență, că erau la bucată, 6 lei unul. Zice pe ele că efectul durează până la 60 de minute, și că te ajută să întârzii efectul ejaculării.
Băi, recunosc, e cea mai simplă chestie, să te ștergi la p**ă cu un șervețel umed înainte de sex. Și te gândești că dacă-s „naturale”, ce se poate întâmpla? Pot să am reacții adverse de la șervețele?
Cuprins
Păreri șervețele ejaculare precoce Tianli
Am ales Tianli pentru că luasem în trecut fiolele, și am scris aici câteva păreri Tianli fiole. Pe spate nu pot spune că m-au dat, în sensul că am avut o erecție aproape la fel ca întotdeauna. La nivel de libido, m-au ajutat cât de cât, să zic. Așa că nu-i de mirare că nu aveam așteptări mari de la Tianli șervețele, mai ales că am luat și Tianli fiole, despre care am scris aici – păreri Natural Potent fiole.
Tianli șervețele sunt o soluție 100% naturală, obținută prin îmbibarea șervețelelor într-un lichid cu extracte din plante. Rolul lor este să îți ofere și erecții ferme, nu doar să prevină ejacularea precoce.
Înainte de actul sexual cu aproximativ 30 de minute, se recomandă să masezi baza penisului și pielea capului cu un șervețel. Să te duci pe toată suprafața. Apoi, să faci sex cu prezervativ, dacă vrei să vă bucurați amândoi de senzații tari, căci partenerei nu i-ar face bine să îi intre în vagin substanțele cu care ți-ai dat tu pe penis.

Păreri șervețele ejaculare prematură pe forumuri
Am căutat și am găsit mai mulți bloggeri care povesteau despre părerile lor referitoare la șervețele anti-ejaculare. Nu am găsit vreunul care să catalogheze aceste șervețele drept tratament ejaculare precoce, așa că nu o voi face nici eu, mai ales după ce le-am testat pe pielea mea.
Cică trebuie să ai erecție ca să te masezi cu aceste șervețele. Dacă folosești două în loc de unul, nu înseamnă că ai parte de efect dublu, că tot atâta substanță ajunge pe penisul tău. Trebuie să masezi cât să intre în piele, însă trebuie pe toată suprafața penisului. Într-adevăr, cele de la Tianli sunt destul de umede, însă apoi se usucă imediat ce ai masat jucăria.
Am scris păreri Stud 100, spray anti-ejaculare cu lidocaină. Acela e mai eficient, din câte am citit, decât orice șervețele. Închipuie-ți că merge fix la țintă: amorțește penisul, ca să ai totuși erecție dar să nu mai simți excitație la nivelul capului. Căci de acolo apare ejacularea precoce – atunci când te exciți după primele secunde sau primul minut de la atingerea partenerei sau penetrare.
Concluzia cu păreri șervețele ejaculare precoce pe forumuri este că oamenii sunt sceptici să le mai încerce, după ce nu au mers. Unii zic că au mers, iar alții au dat rating-uri bune, însă fără explicații. Așa că adevărul e undeva la mijloc. Măcar, hei, partea bună e că nu am găsit persoane care să se plângă de reacții adverse la aceste șervețele anti-ejaculare.

Experiența mea cu Tianli, șervețele intime potență
Băi, eu am încercat diverse pastile pentru prelungirea sexului și vreau să-ți zic că și la cele mai slabe dintre ele, tot am simțit ceva mai mult față de șervețelele astea.
Mie-mi place să mă masturbez, uneori chiar simțeam nevoia de masturbare zilnică. Însă, probabil pentru că mi-am învățat penisul să reacționeze la mâna mea sau alte suprafețe din casă, mai puțin la un vagin de femeie, devine foarte timid. De-asta cred că am dezvoltat și disfuncții erectile, plus din cauze psihologice.
Însă, legat de ejaculare, dacă o gagică încearcă să-mi mângâie penisul sau să mă masturbeze, îmi dau drumul instant. La primele atingeri. Pe când dacă o penetrez, pot să fac exerciții Kegel sau să mă concentrez pe altceva, cât să mă abțin câteva minute. Uneori, mai ales dacă o facem pe la spate sau în alte poziții sexuale preferate de bărbați, nu-mi iese, și ejaculez repede. Așa că sunt destul de sensibil la treaba asta.
Am zis să încerc aceste șervețele și, cum mă masturbez destul de des în confortul casei mele, să mă șterg înainte cu unul. Ghici ce? Nimic. Ejacularea a venit, cred, în primele 3 minute. Nu m-am grăbit, nici nu m-am abținut, am vrut să văd cum merge. Am respectat indicația de pe prospect conform căreia să aștept 30 de minute să aibă efect. Cred că am stat chiar 40, și tot degeaba.
De atunci, am păstrat șervețelele de rezervă, să mă dau când fac sex cu partenera. S-a ivit ocazia și eu cum sunt mereu înarmat, am băgat și o fiolă de Tianli înainte, plus m-am masat cu un șervețel. Am zis că acest combo sigur va face diferența. Într-adevăr, poate fiola a fost de vină, dar aveam poftă de sex mai mare ca de obicei, însă ejacularea a venit normal, după 5 minute, iar erecția slabă a continuat vreo 30 de minute, până să o facem din nou. A doua oară, a fost ceva mai bine, dar trecuse deja o oră și jumătate de când mi-am dat cu șervețelul umed pe la p**ă, și am presupus că gata cu efectul său.

Prospect șervețele ejaculare precoce
Pe prospect nu vei găsi mare lucru. Doar că trebuie administrat cu 30 de minute înainte de actul sexual, că un singur șervețel e suficient. Mai scrie pentru ce sunt bune, că efectul durează 60 de minute, cât și faptul că după ce a intrat în piele substanța, trebuie să speli penisul dacă vrei să faci sex fără prezervativ, ca să nu ajungă în vaginul partenerei.
Administrarea acestor șervețele antiejaculare e simplă pentru că nu ai nevoie de apă, nu înghiți nimic. Doar te ștergi, ca și cum te-ai dezinfecta. Deși, ai nevoie de o toaletă, să te speli, dacă vrei să faceți sex neprotejat.
În ceea ce privește efectele, pe Tianli șervețele ejaculare precoce scrie că ameliorează disfuncțiile erectile, că oferă proprietăți dezinfectante la nivelul organului reproducător, și luptă împotriva ejaculării precoce.
Ingrediente
- Cnidium monnieri (L) Cuss,
- Liqusticum Chuanxiong Hort,
- Panax Notoginseng,
- Cinnamomum Cassia Presl,
- Epimedium Brevicornm Maxim,
- As arum Sieboldii Mig,
- Alcool,
- Apă purificată.
Cele cu denumiri în latină sunt plante chinezești recunoscute pentru proprietățile lor asupra funcției erectile și susținerii potenței masculine. Oricum, ca să îți faci păreri șervețele ejaculare precoce Tianli cât mai concludente, caută ingredientele să vezi la ce sunt bune.
Reacții adverse de la șervețele umede pe penis?
Măi, de la Tianli nu am auzit sau citit de la nimeni, care să zică că a avut reacții adverse. Cineva zicea de altă marcă de șervețele, că i-au apărut bubițe roșii pe capul penisului, și a zis că a făcut-o cu prezervativ. Prin urmare nu a luat o boală venerică, deci a avut o reacție alergică de la vreo substanță din șervețele.
Eu cred că, atât timp cât nu ești alergic la vreunul din ingredientele acestor plante, nu ar trebui să ai reacții adverse la șervețele ejaculare precoce. Am citit pe net și prospectul altor produse de acest fel, și spunea că nu creează dependență și nici efecte secundare.
Însă, totuși, mici riscuri există, chiar dacă pe prospect totul pare foarte sigur. Așa că, dacă ai cumpărat, ca mine, trei șervețele cu 20 lei și le-ai folosit fără succes, nu e mare pagubă. În schimb, dacă te-ai ales cu iritații, înroșirea pielii sau mâncărimi, consultă un dermatolog.
Păreri șervețele ejaculare precoce: găsesc în farmacii?
Da, găsești Tianli șervețele în farmaciile online, însă nu sunt sigur dacă și în cele fizice. Poți comanda și de pe site-ul oficial al distribuitorului Tianli în România, iar un pachet de șervețele costă 55 lei, pentru 10 bucăți. Poți cumpăra și la bucată, cel mai ieftin este 5,5 lei / șervețel.
Există și alte mărci, le găsești și în magazine online cu de toate gen eMag sau Cel. Însă, o faci pe riscul tău, în sensul în care informațiile din acest articol se aplică la Tianli, nu am încercat alte mărci.
Eu îți recomand să mai cauți păreri șervețele ejaculare precoce, să vezi ce zic alții. Să te uiți pe forumuri, înainte să încerci. Cele de la Tianli, ce le-am luat eu, sunt destul de sigure, în sensul în care nu am văzut să provoace reacții adverse. Însă, nu garantez pentru alte mărci.

Înlocuitor șervețele antiejaculare
Cred că cel mai mare risc este, așadar, să nu funcționeze. Și acela este răul cel mai mic, crede-mă.
Ca înlocuitor șervețele ejaculare precoce, eu am folosit alte suplimente. De exemplu, după cum probabil știi deja, din articolul cu păreri uPotent și prospect. Acolo mi-am detaliat experiența cu o miere pentru potență pe care, deși o înghiți, își face efectul în mai puțin de 30 de minute și nu-ți mai vine să ejaculezi așa repede în timpul sexului.
Cu uPotent pot compara și un medicament numit Priligy – citește aici păreri Dapotexină. Are un efect sigur asupra ejaculării premature, și urologii îl recomandă. Însă, uPotent e natural și vine „la pachet” cu cât mai puține reacții adverse. În plus, ai flexibilitatea să înghiți doar jumătate de plic, și nu ai nevoie de baie să te cureți sau de explicații pentru parteneră, de ce te ștergi înainte pe penis.
Eu sper să te ajut, de-aia scriu despre probleme cu potența și de cuplu. Orice informații sunt binevenite pe subiect, și sper că ți-ai făcut acum o idee mai clară despre păreri șervețele ejaculare precoce.