Când eram puștan, mă inhibam repede și-mi pierdeam erecția. Am încercat să compensez treaba asta printr-o înfățișare dură, un comportament agresiv în special cu băieții mai puțin forțoși ca mine. N-a fost sănătos, nici pentru mine, nici pentru ei. Așa că am ajuns astăzi să scriu aici despre păreri Dragon Power, capsule pentru potență masculină, și multe alte pastile pentru erecție pe care le-am încercat.
Da, nu e un secret că sufăr de probleme cu potența de mic. Atunci m-am apucat să beau mai serios și să fumez, ca să compensez problemele care nu se vedeau, și de care mă feream să se afle. Cu gagicile prin liceu n-am fost cine știe ce Don Juan, însă mai departe la facultate am profitat să fac sex cât mai mult și cât mai des am putut. Recunosc, de puține ori mi-a ieșit, mai ales că o făceam în grabă, prin cămine, aproape de fiecare dată. Așa că recunosc că am început de atunci să caut o pastilă bună pentru potență, și nu m-am oprit din căutat nici în ziua de azi.
Cuprins
Păreri Dragon Power: ce este, cum se administrează
Așa că ajungem la păreri Dragon Power, capsule de proveniență asiatică, pe cutia cărora scrie mare Made in China. Se recomandă aceste pastile în caz de erecție slabă, impotență psihogenă sau pur și simplu, dacă vrei, erecții mai puternice și orgasme mai intense.
Pe lista de beneficii sunt trecute și cele legate de durata actului sexual, cum că acest supliment ar fi și un bun tratament ejaculare precoce. Cu alte cuvinte, o pastilă care „le face pe toate”. Sună totul bine, cel puțin în teorie.
Din punct de vedere al administrării, se ia o capsulă cu un pahar cu apă, cu aproximativ 20 de minute înaintea actului sexual. Nu este un tratament, se ia doar la nevoie, în doza maximă de o capsulă la 3 zile.
Uite-aici ceva nou: de regulă celelalte suplimente pe care le-am testat se iau la 24 de ore, însă la „puterea dragonului” scrie pe prospect că se ia la 3 zile, tocmai pentru că efectele sale pot dura până la 4 zile.
Este cu adevărat așa? Hai să vedem ce am pățit eu, și ce zic alții, la nivel de păreri Dragon Power.

Povești din experiența mea cu Dragon Power
Atenție, e o capsulă foarte puternică, m-a avertizat farmacista când am cumpărat prima oară. Aveam 28 de ani atunci, însă nu credeam încă în comenzile online, așa că am căutat și am găsit, destul de greu, la o farmacie de cartier din București.
M-am bucurat să aud că e o capsulă puternică, pentru că experiențele mele cu Maraton Forte, Tianli păreri și Natural Potent fiole au lăsat de dorit. Așa că hai să vedem cum a fost.
Prima capsulă de Dragon Power am înghițit-o când am combinat o gagică la un chef, băusem câteva beri amândoi și aveam chef de prostii. Ne-am retras într-o cameră, sărutându-ne de parcă ne venea să ne mâncăm unul pe celălalt. M-am scuzat să merg până la toaletă, unde am înghițit pastila cu apă de la chiuvetă, în lipsă de altceva. Apoi, am zis că trebuie doar să trag de timp, să-și facă efectul. Inima parcă îmi bătea în gât, am început să am palpitații și să îmi simt pulsul mai mare ca de obicei, zici că alergasem la maraton.
Una peste alta, experiența a fost un eșec, pentru că, într-adevăr, erecția a venit, dar ejacularea s-a întâmplat mult prea repede. Practic, mi-am dat drumul la câteva minute, înainte ca ea să aibă orgasm. Am simțit că nu mai puteam, mă luase oboseala prea repede, și nu sunt sigur dacă a fost o idee bună să iau capsula după ce am consumat alcool. A doua zi, nu am mai vorbit cu tipa aia.
Efecte adverse Dragon Power ce le-am simțit eu
A doua oară, am luat pastila la începutul unei relații, aproape un an mai târziu, când simțeam că sunt îndrăgostit. Făcusem sex deja, erecția era mai stabilă, însă nu eram pe deplin mulțumit. Așa că am băgat Dragon Power seara, înainte de culcare, știind că dacă o stârnesc pe fată îndeajuns de mult, se culcă cu mine. Zis și făcut, am dat-o gata cu erecția mai tare ca de obicei și imediat ne-am dat hainele jos să trecem la treabă.
Așa că am început penetrarea pe o parte, apoi pe cealaltă, apoi direct pe la spate, poziția noastră preferată. Ne-am distrat până am avut orgasm amândoi, am ejaculat în prezervativ și apoi am rămas în pat, îmbrățișați. Mă simțeam în al nouălea cer, până au început să apară reacțiile adverse. Dureri în piept, palpitații, dureri de cap, stări de amețeală. Nu băusem deloc alcool și am început să mă panichez, încât am speriat-o și pe ea.
Am adormit cu chiu cu vai, și a doua zi încă mai aveam urmările efectelor adverse când m-am trezit. Au trecut până seara, însă atunci mi-am zis că nu mai risc vreodată să iau capsulele astea.
Dragon Power păreri forum
De atunci, am început să caut online păreri Dragon Power pe forum, că nu existau bloguri care să fi scris despre ele. Cu greu am găsit câte ceva, însă au mai început să apară comentarii în ultimul an.
Oamenii s-au plâns de tot felul de reacții adverse, și mai ales de faptul că prospectul minte? Asta m-a lăsat un pic mut. Cum adică să nu zică toate ingredientele? Unii susțin că ar conține și sildenafil, despre care am scris în articolul cu Viagra păreri și reacții adverse.
Există și bărbați care recomandă produsul, zic că au avut erecții mai tari ca de obicei până la 5 zile. Per total, este recunoscut faptul că Dragon Power este mai puternic decât majoritatea produselor de pe piață.
Însă, puterea asta vine cu responsabilități: trebuie să ai un organism odihnit, sănătos, fără probleme cardiace, o inimă tânără și analizele făcute la zi. Bine, știu că exagerez un pic, însă din câte am citit, cei mai mulți s-au bucurat pe moment de erecție și orgasme tari, însă apoi s-au plâns de reacțiile adverse.

Prospect Dragon Power: ingrediente și reacții adverse
Aici este partea interesantă. Nu se putea scrie acest articol cu păreri Dragon Power fără detalii de pe prospect. Lista completă de ingrediente Dragon Power conform prospect este:
- Extract de țelină,
- Extract de coajă uscată de scorțișoară,
- Extract de Panax Ginseng,
- Extract din semințe uscate de muștar brun
- Extract de Rhodiola Rosea,
- Învelișul gelatinos.
Acum, eu cred că a fost ceva la mijloc. Abia prin anul 2021, s-a schimbat rețeta, din cauză că ar fi introdus ingrediente ilegale în compoziție, pe ascuns, la fabrica din China. Era vorba într-un articol pe un site de sănătate din Australia, de sildenafil, zopiclonă și fenolftaleină. Acum, ori e o chestie de PR, ori e ceva pe bune, nu am dovezi. Cert este că e, într-adevăr, unul din cele mai puternice suplimente „naturale” pentru potență de la noi de pe piață, însă există și reacții adverse la Dragon Power ce nu pot fi neglijate:
- dureri în piept,
- diaree,
- vărsături,
- palpitații, puls accelerat,
- dureri de cap,
- amețeli.
Preț Dragon Power: cât costă
M-am uitat pe site-urilor mai multor farmacii să văd cât costă Dragon Power. E pe mai multe site-uri, și avem prețuri care variază. Cel mai ieftin am găsit 82 lei pentru 3 capsule.
Am mai găsit chiar 3 capsule la 119 lei, ceea ce mi s-a părut mult. Adică, prea mare diferență între distribuitori. Alte site-uri pun adaos mare, ca să facă reducere după, și oricum cutia cu 3 capsule ajunge pe la 90 lei. Cam ăstea sunt prețurile, în general cam 30 lei pe capsula de Dragon Power, ca să fac o medie.

Concluzii și păreri Dragon Power: merită să cumpăr sau nu?
Nu aș putea zice, după aceste păreri Dragon Power, că produsul e o țeapă, însă e ceva de genul „iei pe riscul tău”. Cu siguranță nu este un tratament naturist pentru potență! Doar cine sunt eu să-ți interzic să îl cumperi?
Se pare că încă se găsește la vânzare, chiar și după scandaluri, se pare că nu a fost declarat ilegal și încă sunt oameni care se plâng de reacțiile adverse puternice pe care le dă.
Eu, unul, n-am mai luat de aproape 10 ani și nici că aș mai risca acum. Nu e vorba că o cutie de 3 capsule ar costa vreo 80-90 lei, ci de faptul că am găsit alte suplimente mai bune, de care nu mi-e teamă că vor lăsa urmări nasoale în corpul meu.
Concluzia mea pentru tine este să ai grijă ce pastile de potență, fiole, spray-uri sau mai știu eu ce vrei să cumperi. Citește, documentează-te, chiar și pe site-uri străine cu privire la păreri Dragon Power capsule, și nu trece cu vederea reacțiile adverse. Mult succes!