Mereu mi-a fost teamă de impotență. Sunt un fin cunoscător, aș putea spune, în domeniul masturbării la bărbați, și e o activitate pe care o practic cu plăcere, aproape zilnic. Cum ar fi să mă trezesc într-o zi că nu se mai scoală penisul? Îți zic eu, nașpa!
E suficient să pierd erecția în timpul sexului, o singură dată, ca să scadă încrederea în mine. De acolo îmi dezvolt o serie de gânduri care nu-mi dau pace, precum că nu sunt suficient de bun, că nu sunt în stare să satisfac o femeie, că nu sunt în stare să-mi găsesc o relație stabilă. Apoi, de aici e doar un pas la epuizare psihică, anxietate, poate chiar depresie. Depinde cât de bine mă pricep să pun în balanță calitățile cu defectele mele. Asta m-ar putea motiva astfel încât să nu cad într-o extremă tristă, și să-mi revin.
Totuși, e încurajator faptul că am citit despre mulți bărbați că trec prin problema asta. Așa că, ce-i de făcut?
Cuprins
Când nu se mai scoală? Momente cheie
Ca să afli dacă suferi de impotență sau nu, ia în calcul momentele în care nu se mai scoală penisul. Poate că ai schimbat partenera, sau ai schimbat locul unde faceți sex. Poate ai libidoul masculin scăzut, poate te confrunți cu diferite probleme sexuale psihologice, pe care le poți rezolva dacă pur și simplu o iei mai moale și te relaxezi.
Dacă faptul că nu ți se mai scoală se sincronizează cu o perioadă mai dificilă din viața ta, fie pe plan emoțional fie pe plan fizic, sau dacă tocmai ce te-ai certat cu partenera, atunci nu suferi de probleme cu potența. Pur și simplu creierul tău e preocupat cu altceva, și atunci nu mai transmite impulsuri către sistemul circulator, să pompeze sânge înspre penis. Mai e și varianta să nu se mai scoale pentru că nu te mai atrage iubita. Probabil te atrage altcineva, dacă cumva ți se scoală la alte femei dar la iubita ta, nu.
Alt aspect de luat în calcul este frecvența cu care apare această problemă.
- Pățești des să nu ți se mai scoale?
- Cumva nu ți se mai scoală în fiecare dimineață, când erecția apare în mod natural?
- Nu ți se mai scoală la fiecare partidă de sex?
- Nu ți se mai scoală nici măcar atunci când ești singur și încerci să te masturbezi?
- Nu ți se mai scoală nici măcar atunci când urmărești site-ul erotic sau porno favorit?
Totul, după cum vezi, ține de frecvență și sincronizare. Ăștia sunt factorii-cheie care te anunță dacă ai sau nu o problemă.
Eu, unul, de exemplu, pățesc des să nu mi se scoale cu diferite partenere. Odată chiar am fost la curve, am plătit-o pe una pentru timpul ei, și când a încercat să-mi facă sex oral, ia-l de unde nu-i. Nu a avut la ce. Apoi, a încercat ea să mă stimuleze cu mâna, s-a dezbrăcat complet în fața mea, stătea goală și încerca să se masturbeze ca să mă stimuleze vizual, iar penisul meu tot flasc era.
Am avut parte de un spectacol vizual de 100 Euro foarte frumos, însă doar atât. Nu am putut face nimic, ceea ce a fost un câștig pentru ea. În schimb, când am ajuns acasă, m-am masturbat cu gândul că aș fi futut-o de i-ar fi sărit capacele, de toți banii.
Ce să mai zic despre problema mea? Sufăr sau nu de impotență? Poate doar impotență… psihică!

Ce să faci rapid atunci când nu se mai scoală
Eu, unul, aș face imediat un lucru simplu. Aș apela la activitatea care, de obicei, îmi scula penisul instant. Am o colecție de filme porno favorite, cu care niciodată nu dau greș. M-aș dezbrăca, aș pune pe TV unul din ele, m-aș relaxa, m-aș lubrifia și aș vedea ce se întâmplă după aia.
Cu activitatea asta, mereu mi s-a sculat, chiar atunci când am dat greș cu femeile. Așa m-am învățat eu, probabil e vorba de efectele filmelor porno asupra creierului meu. Probabil că dacă nu mi s-ar mai scula nici dacă apelez la metoda asta, atunci cu siguranță m-aș panica.
Însă, în toată panica mea, aș lua o pauză de la masturbare pentru câteva zile. Mi-aș ocupa mintea cu alte activități, non-sexuale, pentru măcar 2 zile, ca să dau răgaz penisului să se refacă. Poate o fi obosit, cine știe.
Dacă tot nu se scoală nici după pauză, atunci aș trece la faza a doua. Aș încerca un stimulent pentru potență. Primul care-mi vine în minte, în cazul ăsta, pentru erecții rapide, este Pops. Cu pastila asta, am avut cele mai lungi masturbări din viața mea, dar și cele mai lungi partide de sex. Nu a dat greș, nici când eram singur, nici cu o femeie. Așa că asta aș face.
Ah, am uitat să-ți zic, am 39 de ani, sunt fost fumător, alcool consum regulat, și sunt burlac. De fapt, am prietenă. Îmi place să zic amantă, deși nu am nevastă. O fi ghinion, o fi noroc, asta te las pe tine să judeci. Important este că am găsit mereu metode ca să obțin erecția, chiar și în cazuri extreme.

Tratamente pentru disfuncție erectilă
Atunci când ajungi la concluzia că problema ta cu erecția slabă sau deloc este medicală, e normal să ceri ajutorul unui specialist. Așa că mergi la urolog, dacă cumva constați că nu se mai scoală mai bine de o lună, indiferent ce metode folosești.
Dacă nu merge nimic din ce am zis mai sus, nici măcar suplimente pentru potență, atunci poate fi un semn de impotență ceva mai serioasă. Oricum, nu e nimic ce nu poate fi tratat, în ziua de azi. Așa că mergi cu încredere la un urolog, așa cum ar face orice bărbat normal.
După caz, el îți poate recomanda un tratament pentru disfuncții erectile bazat pe inhibitori de fosfodiesterază tip 5, ăstea sunt cele mai comune pastile recomandate. Probabil ai auzit de pilula albastră, pastila pentru prelungirea sexului numită Viagra. Ei bine, nu e singura opțiune. Mai este și Cialis, chiar și Levitra, la noi pe piață.
Înainte de orice recomandare, medicul trebuie să-ți facă un diagnostic, să-ți cunoască istoricul medical, să nu-ți dea ceva ce poate provoca reacții adverse serioase.
Pe de altă parte, mai există varianta să constate medicul că nu ți se mai scoală din alte cauze, precum stres, oboseală acumulată, supărare, sau poate alte medicamente ce le iei. Nu întotdeauna recomandă tratament, însă trebuie o consultație ca să știe ce să-ți dea. Apoi, ca să se asigure de funcționarea tratamentului, controale periodice.
Fii fără griji, fii bărbat, e normal să se întâmple să nu se mai scoale. Însă, mereu există soluții, fii doar pregătit să le iei în calcul!
2 răspunsuri
Buna ziua am52 de ani și anul trecut am fost diagnosticat cu cancer de rect am făcut 30 de ședințe de chimioterapie cu panitumumab și folfox apoi operat de amputație de rect cu colostoma pe viață urmată de 30 de ședințe de radioterapie acum sânt bine dar nu se mai scoală deloc ce șanse am sa mai fac sex
Bună ziua! Îmi pare rău pentru diagnosticul pe care l-ați primit, vă doresc multă sănătate și putere ca să vă continuați viața în ritm normal. Însă, vă rog nu cereți pe bloguri sau forumuri online sfaturi medicale pentru că nu se știe cine vă va răspunde, ce experiență are în spate. Așa ca discuție generală, eu pot să vă spun pe baza a ce mi-ați spus că puteți face sex în continuare, cât timp nu v-a afectat operația sau tratamentul erecția, dar fără să luați pastile sau suplimente pentru potență. În general pastilele pentru potență după cum știți stimulează circulația sângelui și vă cam agită, crește pulsul, prin urmare dacă luați un tratament care poate să contravină acestor pastile, mai bine nu le luați. Însă, așa cum v-am zis, nu vă luați după sfaturi medicale de pe internet, este foarte riscant. Întrebați întotdeauna medicii care vă consultă.