Știi ce se spune despre fructul interzis? Că dacă îl mănânci, ceva rău se întâmplă. Ei bine, când ai fantezii sexuale cu fosta, e ca și cum ți-ar fi poftă de fructul interzis. Am decis să scriu despre asta, deși nu sunt primul. Și psihologii au analizat situația.
Mie mi se întâmplă deseori să mă trezesc cu o erecție tare și să ajung la masturbare, când mă gândesc la fostele iubite. Cu unele, chiar am depășit limitele decenței rău de tot, ajungând la poziții sexuale pe care le-ar invidia și o gimnastă medaliată.
Dar asta mi se întâmplă pentru că nu sunt într-o relație care să aibă un viitor, sunt convins că se apropie ziua în care ea îmi va zice pas și iar rămân cu p**a-n vânt și filmele mele porno. Așa că, mă antrenez deja pentru acel moment, rulând în minte propriile filme pentru adulți pe care le-am trăit deja cu fostele, în tinerețe. Așa că nu mă simt vinovat când am fantezii sexuale cu fosta sau cea de dinaintea ei, cât timp nu sunt sigur pe relația actuală.
E adevărat că unele dintre iubitele mele din tinerețe s-au îngrășat, altele au copii, altele au riduri, nu mai arată vreuna la fel de bine ca atunci. Însă, îmi proiectez în minte imaginea lor de atunci, sau mă uit peste poze și filmulețe, cu cele care m-au lăsat să le imortalizez.
Cuprins
Am fantezii sexuale cu fosta, în timp ce fac sex cu actuala. Se pune că înșel?
Cu toate astea, deși mi-e greu, mă voi pune în următoarea situație: dacă relația mea cu actuala iubită va fi ultima din viața mea? Adică, am deja 40 de ani, ea are 37, pasul firesc este să ne căsătorim. Copil poate reușim să facem, cumva prin inseminare, însă oricum am arăta ca niște bunici pe lângă el sau ea când merge la școală.
Așa că, în ipostaza asta, se pune că înșel dacă am fantezii sexuale cu fosta iubită când o penetrez pe actuala?
Nu știu dacă ție ți s-a întâmplat, însă la mine e destul de des. În anumite poziții, clasice, în care o facem, îmi bag adânc capul în perna ei și închid ochii. Fac asta destul de des, inclusiv când ne sărutăm. Recunosc, de multe ori mi se scoală sau mă excit mai tare, dacă îmi închipui că în locul actualei, o simt pe una din foste.
Fiecare relație a mea din trecut s-a încheiat din cauza lor – nu a mea. Eu nu voiam să pierd relațiile, doar foarte rar, să zic, căci știam că urma să mă trezesc iar singur. Asta era când aveam 15, apoi 20, apoi 25 de ani. Am păstrat mentalitatea.
Am studiat problema și mi-am dat seama că fanteziile sexuale sunt de fapt o reflexie a personalității mele. Cum am fost învățat cu relații scurte, intense din punct de vedere sexual, la asta sunt stimulat. La asta răspund. Așa că nu-i de mirare că, după 1-2 ani, iubita nu mă mai atrage la fel de mult.
Culmea, fanteziile mele nu sunt cu persoane din relațiile mai lungi ce le-am avut – în niciun caz cu cea cu care am fost logodit, respectiv ne-am despărțit după 5 ani. Fanteziile îmi sunt proiectate cu „fructul interzis” – fie one night stand-ărițele mele, fie relațiile scurte care s-au încheiat brusc, fie fetele cu care nu am avut ocazia să fac sex – dar mereu mi le-am imaginat dezbrăcate.

Nostalgia sexuală e cât se poate de reală
Am citit acum câteva luni pe Vice despre un studiu făcut de o echipă de psihologi de la o universitate din Canada. Ei au descoperit ceea ce se numește „nostalgia sexuală”, adică orice formă de fantezie sexuală cu fosta sau fostul.
Mulți oameni au astfel de fantezii, însă majoritatea fie sunt singuri, fie sunt într-o relație care nu-i mulțumește. Bang! Ca mine, se pare.
Există diferite laturi ale nostalgiei sexuale:
- fie este o experiență naturală a memoriei, sunt doar amintiri care îți vin în minte necontrolat, ca multe alte gânduri,
- fie este o experiență voită, frecventă, ceea ce poate însemna:
- o dorință neîmplinită din trecut: fie continuarea unei relații care s-a terminat din cauza persoanei respective, fie faptul că nu ai reușit să faci sex cu acea persoană și ți-ai fi dorit,
- o neîmplinire din relația actuală: poate vrei să faceți sex într-o anumită poziție, poate vrei mai des sex oral sau ai anumite dorințe pe care actuala nu le împlinește dar fosta reușea.
Acum, întrebarea este: dacă suferi de nostalgie sexuală, simți și emoție sau e ceva strict sexual?
Dacă simți emoție, atunci o posibilă interpretare ar fi că încă mai ții la persoana respectivă. Pe când, dacă e strict sexual, atunci este doar o neîmplinire sau un minus din relația actuală.

Cum scap de fantezie și mențin relația actuală
Știu că e al naibii de greu, însă dacă ești într-o relație stabilă, spre exemplu dacă ești căsătorit, atunci sănătos ar fi să comunici deschis cu partenera de viață.
Multe femei au tendința să se supere când aud asta. La fel cum multe femei nu vor să audă că soții sau iubiții lor se masturbează și când sunt cu ele în relație. Așa că, dacă îți cunoști cu adevărat partenera, lasă-o să te cunoască și ea pe tine, cu tot cu secretele astea kinky ale tale.
Dacă ți-e frică să-i spui că ai fantezii sexuale cu fosta, atunci spune-i la modul general ce fantezii sexuale ai.
Încearcă, prin conversație, să acoperi acele minusuri care te fac să proiectezi imaginea fostei în minte. Că ea îți făcea mai des sex oral, că ea stătea mai des într-o anumită poziție sau rezona mai bine cu anumite fantezii.
Dacă e o chestiune fizică – de exemplu, avea sânii mai mari, pielea mai fină sau arăta pur și simplu mai bine, atunci nu îi spune iubitei tale. Asta pentru că nu e ceva ce poate controla sau schimba așa ușor. În schimb, dacă sunt aspecte de comportament, îmbrăcăminte, atitudine sau ce face efectiv în pat, atunci spune-i, dar în cel mai politicos mod posibil.
Orice feedback sau formă de comunicare ajută. O femeie care te iubește cu adevărat, va lucra la aspectele pe care le poate controla, ca să îți facă pe plac. Însă, chiar dacă nu o spune, așteaptă același lucru din partea ta.
Bagă la cap ce-ți zic. Dacă ai fantezii sexuale cu fosta, nu e capăt de relație. Încearcă să găsești cauza pentru nostalgia ta sexuală și construiește de acolo. Doar așa poți să-ți salvezi relația – dacă vrei asta. Altfel, dacă ești singur, atunci e normal să ai fantezii sexuale din trecutul tău. Însă, nu trăi numai în trecut – ține capul sus și caută metode să îți creezi noi amintiri.