Cred că multe dintre relațiile mele s-au terminat din cauză că nu a fost comunicare. Așa că de-asta scriu despre cum discuți despre fanteziile sexuale cu partenerul tău, ca să te ajut să previi situația în care să nu vă mai înțelegeți în pat, dar și în afara lui.
Am crezut multă vreme că nu-mi pot satisface partenerele, tocmai pentru că nu exista comunicare. Mie mi-era teamă să le întreb, lor le era teamă să-mi spună. Faptul că nu ne cunoșteam așa bine când am ajuns să facem sex prima oară a contribuit la asta, iar aici dau vina pe faptul că de multe ori gândeam cu capul ăla mic de jos, mai puțin cu cel de pe umeri.
De multe ori în relații, scopul meu a fost de a-mi satisface nevoia de sex. Iar când ajungeam acolo, nu știam ce urmează. Mă plafonam. Pe la 30 de ani, nu știam să duc mai departe o relație, ce să fac când petreceam weekend-ul cu o tipă fără să avem planuri, cum să ne prefacem măcar că locuim împreună, dacă rămâneam 2-3 zile la ea sau ea la mine. Nu comunicam nici măcar despre faptul că, pentru a o satisface, a trebuia să recurg la câte un tratament ejaculare precoce sau să caut pe forumuri păreri Tianli și apoi să trec pe la farmacie când ieșeam să cumpăr pâine.

Cuprins
Comunicarea despre sex în cuplu: mai grea decât pare
Așa că după multe rateuri în încercarea mea de a convinge o tipă să rămână în relație cu mine mai mult de două luni, am ajuns la concluzia că lipsa de comunicare naște probleme de cuplu. Unele dintre ele se rezolvă, dar altele pot crea frustrări în timp, precum e comunicarea despre sex.
Nu mă înțelege greșit – eu am fost mereu deschis la comunicare. Ascultam de fiecare dată partenerele când îmi vorbeau despre foștii, despre eșecurile lor, despre nevoile lor sau frustrările în legătură cu foștii. Însă, eram închis la minte, când venea vorba să mă destăinui eu. Adică nu-mi venea nimic în minte. Pentru mine, totul era „cum vrei tu” sau „dacă zici tu așa facem”.
Nimic nu enervează mai mult o gagică decât un bărbat nehotărât.
Și nimeni nu mi-a dat sfatul ăsta, nici până în ziua de azi, la 41 de ani de burlăcie. Poate voiam anumite poziții sexuale preferate de bărbați dar mai puțin de femei, însă nu am avut cu cine să experimentez. Poate voiam masturbare înainte de sex, ca să rezist mai mult, însă trebuia să o fac pe ascuns, nu să o rog pe parteneră să mă ajute. Sau, poate voiam să o văd pe ea cum se masturbează în fața mea, înainte să o penetrez. Dar, din nou, mi-a fost jenă, rușine să îi zic.
Așa că iată câteva lecții ce le-am învățat despre cum discuți fanteziile tale sexuale cu partenerul de cuplu.

Cum să-i spui fanteziile tale sexuale partenerului în trei pași simpli
#1 Creează cadrul potrivit
Doar nu îi spui când se grăbește, când urmează să plecați la muncă sau, în niciun caz, nu îi spui (pentru prima dată) pe chat. Am scris despre ce caută femeile pe Tinder mai demult, însă dacă sunteți deja într-o relație, atunci se presupune că ați trecut deja de discuțiile tipice de Tinder.
Trebuie să îi spui fanteziile tale sexuale față în față, când sunteți relaxați și aveți timp unul pentru celălalt. Nu neapărat să le puneți în practică imediat, ci să primești un feedback. De exemplu, spune-i că vrei să stați la un pahar de vin, sau la o bere, dacă vi se potrivește. Sau, la o cafea, ceai, suc, prăjitură. Important e să vii tu cu propunerea și să asiguri logistica (vinul, berea, prăjitura, cafeaua). Ar fi de preferat să faceți asta nu în public, ci la cineva dintre voi acasă, sau undeva în intimitate. Însă, să fie cadrul ca de întâlnire, nu ca de discuție în tranzit, nu e ca și cum ați vorbi despre lista de cumpărături.

#2 Privește-ți partenerul în ochi și deschide subiectul
Spune-i că vrei să vorbiți despre fanteziile sexuale ale fiecăruia. Spune-i că vrei să vă cunoașteți mai bine din acest punct de vedere, respectiv că vrei să îmbunătățiți sexul, pe viitor. Spune-i că vrei să se bucure mai mult de tine, să îl / o satisfaci așa cum își dorește, și invers. Totul pe un ton degajat, afectuos, respectuos.
Din punctul meu de vedere, dacă deschizi subiectul așa, nimeni nu are cum să se supere, să reacționeze negativ.
Ideea este că, atunci când ajungi să deschizi subiectul ăsta, trebuie să știi măcar dacă partenerul tău este pudic, dacă e mai timid, dacă se inhibă ușor sau, dimpotrivă, dacă e mai degajat ca tine și aștepta de mult o astfel de discuție. Să te adaptezi pe felul său de a fi.
#3 Întreabă și mai apoi spune-i ce-ți dorești
E esențial să vadă partenerul tău că îl pui pe el pe primul plan. Nu că îi dai înainte direct cu fanteziile tale, ci că îți pasă să auzi mai întâi fanteziile lui. Astfel, îi arăți că vrei să îl satisfaci așa cum își dorește el, ceea ce în general face un om să se simtă bine.
În general, plăcerea oferită în pat trebuie să fie o chestiune reciprocă. Gen, dacă tu îi faci sex oral unei femei, cât timp te lasă și îi place, atunci e clar că trebuie să întoarcă favorul. Asta trebuie să fie de la sine înțeles, nu să fii nevoit să îi dai mură în gură.
Atunci când vine vorbim despre fanteziile sexuale cu partenerul de cuplu, trebuie să ascultăm, apoi să spunem ce ne dorim. Doar după ce am înțeles ce vrea celălalt, să îi spunem ce vrem noi. Bineînțeles, atât timp cât nu-i spui că încă ai fantezii sexuale cu fosta sau nu îi ceri ceva ieșit din comun. De exemplu, dacă tu vrei sex anal, iar ea zice clar că nu, atunci nu insista.
Ține minte că fanteziile sexuale în cuplu trebuie să se întâlnească undeva la mijloc. Asta pentru că nu trebuie ca unul din parteneri să ajungă să le facă cu scârbă sau teamă, doar de dragul celuilalt. Ar însemna acumularea de frustrări și faptul că cel care le face forțat nu se mai simte bine, poate chiar nu mai are orgasm. Ceea ce poate duce, în timp, la probleme de cuplu sau chiar despărțire.
Așa că, întâlniți-vă la mijloc, discutați deschis despre fanteziile voastre și aplicați ceea ce este posibil. Pentru celelalte fantezii, improbabil de pus în practică, există mereu filmele pentru adulți la îndemână.