Deși poate suna a tehnică SF, controlul ejaculării e o treabă cât se poate de reală. Poți ajunge să fii stăpân nu doar pe erecția ta, ci și pe rezistența ta în pat.
Până acum vreo cinci ani, dacă auzeai pe careva că spunea că ia pastile pentru potență sau că face exerciții Kegel, ți se înroșeau urechile. Azi nu mai este un subiect tabu, însă este, cu siguranță, o temă insuficient cercetată.
Mulți dintre noi ne confruntăm, încă din adolescență, cu situații în care se culcă penisul în timpul sexului sau nu se mai scoală. Uneori sunt cazuri izolate, alteori frecvente dar, de cele mai multe ori, devin probleme super enervante. Din fericire, eu pot să flutur steagul din start, chiar dacă am avut frustrări din cauza ejaculării premature. Nici nu pot să-ți spun cât de bine e după ce depășești stresul.
Disfuncțiile nu trebuie văzute ca o chestie firească care apare din cauza înaintării în vârstă, ci ca o afecțiune reală, dar despre asta ți-am vorbit într-un alt articol. Astăzi mă interesează să-ți spun ce soluții ai pentru controlul ejaculării de fiecare dată când faci sex.

Cuprins
Ce înseamnă mai exact controlul ejaculării?
Păi, înseamnă să fii capabil să nu îți dai drumul atunci când simți că urmează să ai un orgasm. Controlul ejaculării este capacitatea de a întârzia sau de a controla momentul final pentru a permite atât partenerei, cât și ție, să obțineți plăcere în timpul întregului act sexual.
Cu alte cuvinte, te ajută să te bucuri de partidă, fără să-ți dai drumul prea repede și apoi să pierzi erecția. Te face să o ai tare în continuare și să treci cu bine peste momentul ejaculării premature.
Bine, nu-ți spune nimeni cât trebuie să reziști. Important este că te poți asigura că amândoi simțiți plăcerea. Este vorba despre a găsi echilibrul și confortul în viața ta sexuală și a partenerei.
Așadar, e bine să știi cum să controlezi ejacularea. Ca să nu mai treci prin asta niciodată.
Ce să faci pentru controlul ejaculării
Sedentarismul, stresul cotidian sau stilul alimentar nepotrivit sunt doar câteva din cauzele din spatele problemelor cu rezistența în pat.
Pentru controlul ejaculării ai mai multe metode la îndemână.
Învață să respiri corect
Ca să controlezi starea ta de excitație și momentul ejaculării trebuie să înveți să respiri. Ai zice că e floare la ureche, dar nu-i.
Dacă o faci în mod corect, din diafragmă, cum fac solistele de la operă, atunci o să păstrezi mușchii pelvieni relaxați. Și o să vezi că îți vine mult mai greu. Și că, după câteva exerciții o să ajungi chiar să decizi când să ejaculezi. Merită să încerci. Mie chiar mi-a fost de folos.
Lasă exercițiile Kegel și începe să te masturbezi
Dacă ai căutat deja pe net tehnici pentru întârzierea ejaculării sunt sigur că ai dat peste o grămadă de sfaturi despre cum exercițiile Kegel te vor ajuta să uiți de probleme. Îți spun sincer: aproape toate sunt eronate și te trimit pe un drum greșit.
Sunt și ălea bune, întăresc mușchii planșeului pelvian și îmbunătățesc fluxul de sânge către penis. Exercițiile Kegel nu te ajută la controlul ejaculării, ci doar să ejaculezi mai puternic.
Deci, dacă vrei să ejaculezi mai mult și mai puternic, le poți face cu încredere. Și atunci de ce îți zic că nu-s tocmai recomandate? Pentru că orice bărbat vrea să reziste cât mai mult la sex, iar exercițiile Kegel te ajută să ajungi mai repede la orgasm. Tocmai din acest motiv sunt recomandate pentru femei.
Surprizăăă! Cea mai bună idee, dacă cauți un exercițiu bun pentru potența masculină, este masturbarea corectă. Da, prietene, e timpul să te masturbezi. Dar, să o faci cum trebuie de data asta. Altfel spus, trebuie să-ți antrenezi penisul să ejaculeze când vrei tu, nu când vrea el. E important să aplici tehnicile potrivite pentru masturbare.
E ciudat să auzi asta de la un fost dependent de masturbare, dar e pe bune. E bine să te masturbezi din când în când. Pregătește-te pentru masturbare ca atunci când te pregătești pentru sexul cu o femeie. Acordă-ți timp ție, ca și cum ar fi un preludiu. E super important să te exciți treptat, nu dintr-o dată. Să te bucuri de fiecare moment.
Încearcă pastilele pentru potență
Am început de ceva vreme să iau pastile pentru potență. Pentru că nu sunt robot și pentru că știu că ce se întâmplă în filmele porno e regie. Și, ce să vezi? Au mers! Le poți găsi și sub denumirea de pastile pentru prelungirea sexului și se găsesc online sau în farmacii.

În general, pastilele pentru potență te ajută cu menținerea erecției tari pentru mai mult timp. Ei bine, fix asta îți trebuie pentru a preveni hiperexcitabilitatea și a îți da drumul prea repede. Dintre pastilele dedicate pentru controlul ejaculării, am folosit până acum Priligy și EjaControl.
În schimb, pastilele care pe mine personal m-au ajutat cel mai mult cu erecția sunt Pops. Le-am găsit online, după mai multe căutări. Din fericite, ejacularea nu mai era prematură, iar controlul era în mâinile mele. Indiferent cât de obosit am fost, am reușit să-mi duc la bun sfârșit partidele de sex prelungite.
Sper să te ajute toate sfaturile mele. Mie mi-au redat încrederea în mine, astfel că nu mai am probleme în timpul sexului, nici atunci când nu iau nimic. Însă, prefer să mă masturbez și să mai iau câte un supliment pentru potență, mai ales atunci când știu că urmează să fac sex noaptea, sau când sunt prea obosit să mă gândesc la controlul ejaculării.
Deține controlul ejaculării și dă-i bice.
O să fie bine!