Dapoxetină prospect. Reacții și efecte pentru potență

Dapoxetină prospect. Reacții și efecte pentru potență

Numele substanței active anti-ejaculare precoce, Dapoxetina, a câştigat în popularitate după lansarea medicamentului Priligy – un medicament conceput pentru bărbații care au probleme cu controlul ejaculării.

Țin minte că și eu am luat acest produs acum ceva timp, ba chiar am scris un articol despre toată povestea mea cu Priligy. Cred că a fost cea mai completă experiență a mea cu această substanța activă, așa că m-am gândit să scriu ceva mai multe despre Dapoxetină prospect, să-ți vorbesc despre efectele acesteia dar și despre reacțiile apărute. Va fi un subiect pe care-l voi trata atât subiectiv cât și obiectiv. 

Detalii despre Dapoxetină prospect

Eu voi relua aici câteva aspecte din experiența mea, în aceste notițe despre prospect Dapoxetină. Mulți ar numi medicamentul Priligy echivalentul pastilei albastre, dar pentru ejaculare precoce. Bineînțeles că am luat și eu Viagra. S-a întâmplat acum câțiva ani, după ce am fost pe la trei urologi – da, nu-mi place să mă îmbăt cu apă rece – și apoi am scris aici păreri Viagra. Țin minte că m-am ales cu o grămadă de reacții adverse la Sildenafil din Viagra.

Trebuie spus că Dapoxetina este ingredientul activ de la baza Priligy, așa cum Sildenafil este pentru Viagra. Această substanță activă însă, este un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei, care a fost creat inițial ca antidepresiv. Cu timpul, s-a constatat că Dapoxetina poate fi eficientă în tratarea ejacularii precoce. Dapoxetina acționează prin creșterea cantității de serotonină în spațiile dintre celulele nervoase, împiedicând serotonina să ajungă în creier și măduva spinării.

Adică împiedică „hormonul fericirii” să ajungă la creier? Nașpa. Plus că Agenția Europeană pentru Medicamente zice că Priligy de 60 mg concentrație de Dapoxetină este dăunător, că oferă prea multe reacții adverse.

Există Priligy 30 mg și Priligy 60 mg concentrație. Eu am luat-o pe asta cu 60. După 2 ore și ceva m-am trezit cu senzații de „înțepături și furnicături”, agitație, dificultăți în menținerea erecției, țiuit în urechi și vedere încețoșată.

Conform Dapoxetină prospect, acesta se administrează cu 1 până la 3 ore înainte de activitatea sexuală. Se înghite pastila Priligy cu un pahar cu apă, preferabil întreg și poate fi luat cu sau fără alimente, nu există vreo contraindicație în acest sens.

Ce spun oamenii despre Dapoxetină prospect pe forumuri

Ce spun oamenii despre Dapoxetină prospect pe forumuri. Dapoxetină prospect

Despre această substanță s-a scris pe forum destul de multe și, în general, părerile sunt împărțite. Unii bărbați raportează o îmbunătățire semnificativă în controlul ejaculării și o satisfacție sexuală generală mai mare după utilizarea acestei substanțe active. Aceștia subliniază faptul că le-a permis să se bucure de actul sexual într-un mod care nu le era accesibil anterior.

Cu toate acestea, părerile sunt diverse, iar cei mai mulți dintre utilizatori menționează că au experimentat efecte secundare precum greața, durerile de cap și amețelile.

După părerea mea, aceste reacții nu fac decât să sublinieze importanța consultării cu un specialist medical înainte de a încerca Dapoxetina.

Contraindicații Dapoxetină conform prospect

Înainte de a lua Priligy, sau orice medicament care să conțină Dapoxetină, trebuie să fii conștient de următoarele aspecte importante:

  • Să nu fii alergic la această substanță activă.
  • Să nu ai probleme cardiace, cum ar fi insuficiență cardiacă sau tulburări ale ritmului cardiac.
  • Să nu fi experimentat leșin sau amețeli severe în trecut.
  • Să nu iei sau să fi luat recent medicamente pentru tratarea depresiei.

Cum ziceam, Dapoxetina poate interacționa cu alte medicamente sau suplimente alimentare, așa că este recomandat să vorbești cu medicul despre asta, chiar dacă nu te întreabă. Orice suplimente ai lua, spune-i și lui.

Efecte secundare ale substanței active

Lista de reacții adverse este destul de mare.  Iată câteva din cele mai frecvente:

  • Anxietate,
  • amorțeală, 
  • dificultăți în menținerea erecției,
  • transpirație abundentă,
  • înroșire în zona feței,
  • diaree sau constipație 
  • senzație de somnolență,
  • nas înfundat,
  • creșterea tensiunii arteriale,
  • scăderea libidoului,
  • vedere încețoșată,
  • indigestie,
  • uscăciunea gurii.

Lista de reacții adverse Priligy, spre exemplu, continuă cu peste 20 de reacții neobișnuite.

Pentru a minimiza orice risc, este bine să urmezi întotdeauna instrucțiunile medicului cu privire la dozajul și modul de administrare al Dapoxetinei. De obicei, medicul va începe să-ți recomande o doză mai mică și va monitoriza cu atenție efectele și reacțiile la medicamentul care conține această substanță. 

Informații despre Dapoxetină prospect – de reținut

Așadar, Dapoxetina poate fi un tratament eficient pentru cei care au probleme cu controlul erecției, dar eu zic că trebuie utilizat cu precauție.

Lasă-mă să îți reamintesc de contraindicațiile de pe Dapoxetină prospect (sunt mult mai multe decât cele menționate de mine aici) și te rog să iei în considerarea recomandarea mea: consultarea unui medic este soluția cea mai bună și este în beneficiul tuturor părților implicate. 

Totodată, dacă vrei un înlocuitor Priligy natural, îți recomand cu căldură să citești articolul cu păreri uPotent. Este o pastă sub formă de miere pentru potență cu plante afrodiziace, prin urmare ceva ce nu are cum să-ți facă rău. Este bun pentru prevenirea ejaculării precoce și nu numai. Întreabă mai bine de el în farmacii, decât despre medicamente.

Eu prefer suplimentele naturale precum pastile pt disfuncții erectile și nu aș mai lua vreodată medicamente, dacă se poate.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on reddit
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

More Interesting Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website folosește cookieuri pentru a îți îmbunătăți experiența. Acestea nu înregistrează date cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe acest website, îți exprimi acordul asupra termenelor și condițiilor site-ului.